Septembrie
L
M
M
J
V
S
D
 29162330
 3101724 
 4111825 
 5121926 
 6132027 
 7142128 
18152229 
Ziua Internaţională a Păcii
( 45.415° , 23.375° )
Răsărit 07:12:21
Tranzit 13:19:33
Apus 19:26:45
Răsărit 23:28:25
Tranzit 06:29:13
Apus 14:19:06
Adrian
Centrul de Calcul INFO98
Municipiul Petroșani

Proiectare şi realizare: Ion Nanu
2012,2018

IndexTexteŞtiinţăImaginiRebusŞahJocuriSportDiverseForum
Turism
Literatură
Texte de muzică
Matematică
Astronomie
Desenare prin figuri 1
Desenare prin figuri 2
Desenare prin figuri 3
Desenare prin pixeli
Desenare svg
Transformare svg - canvas
Tabel imagine
Conversie imagini
Imagini din oraşe
România - hărţi
Europa - hărţi
Călătorie pe hartă
Globul terestru
Imagini live
Careuri
Editare careu
Imagine careu
Desenare careu
Partide celebre
Sudoku 1
Sudoku 2
Tetris
Solitaire
Șarpe
Ghicire număr
Riți-Piți
Mutarea cailor
Tablă şah
Litere
Fotbal - Liga 1
Handbal feminin
Handbal masculin
Sondaje
Calendar
Paşte
Bioritm
Radio
Muzică
Zile importante
Execuţie JavaScript
Ceas 1
Ceas 2
Creare pdf
Creare HTML
Astronomie
Cuprins
Constitužia fizicć a Lunii
De mult timp oamenii au susţinut că Luna nu are atmosferă. Această idee nu este greşită. Marginile Lunii şi detaliile de pe suprafaţa sa sunt perfect nete. Umbrele pe Lună sunt, de asemenea, perfect nete, ceea ce arată că lumina difuzată de o eventuală atmosferă este absentă. O eventuală atmosferă lunară ar face ca strălucirea suprafeţei sale la trecerea de la partea neluminată de Soare la partea luminată să se facă īn mod progresiv, ceea ce nu se īntīmplă.
Se consideră īnsă, că există totuşi īn jurul Lunii o atmosferă foarte rarefiată iar īn unele locuri, cum ar fi craterele, o atmosferă locală ceva mai densă dată de emanaţiile de gaze din interior. Se apreciază că atmosfera lunară ar avea o densitate de 10-13 din densitatea atmosferei terestre, iar presiunea atmosferică s-ar situa la valoarea de 0,02 mm din coloana de mercur. Această rarefiere este cam aceeaşi cu aceea de sub clopotele de vid. Īn concluzie, se poate spune că Luna nu are practic o atmosferă.
Faptul că Luna nu are atmosferă se explică prin micimea gravitaţiei sale. S-a arătat că păturile atmosferei de gaze care īnconjoară diverse planete sunt formaţii nestabile, care se īmprăştie continuu īn īmprejurimi şi că ritmul acestei disipări treptate depinde de masa planetei. Chiar dacă Luna ar fi avut cīndva o atmosferă, gazele uşoare, oxigenul, azotul, vaporii de apă, au trebuit să dispară prin evaporare.
Se consideră că au loc şi azi emanări de gaze rezultate din erupţiile vulcanice, aşa cum s-a īntīmplat la 3 noiembrie 1958 īn craterul lunar Alfons. Īn dimineaţa acelei zile, gazul emanat din acest crater, sub acţiunea radiaţiei ultraviolete solare, a scīnteiat o bucată de vreme, producīnd īn interiorul craterului o iluminare ce a fost observată chiar cu ochiul liber.
Micile particule din comete care ajung pe Lună degajă din solul lunar un praf care se ridică timp de cca 5 minute, după care se depune pe sol īn alte 5 minute, generīnd un nor de praf asimetric.
Aşa cum am mai arătat, īn decursul lungii zile lunare, de două săptămīni, temperatura pe solul lunar ajunge la peste 100°C, iar īn timpul nopţii lunare, care durează tot două săptămīni, temperatura coboară pīnă la -160°C. Diferenţele de temperatură dintre zi şi noapte sunt valabile doar pentru straturile superficiale ale solului lunar. La o adīncime mai mare, de numai cīţiva decimetri, există o temperatură constantă de -40°C şi -50°C.
Albedo-ul Lunii este foarte slab, de valoare 0,073. Acest fapt a permis deducerea faptului că solul lunar este format din roci foarte poroase sau dintr-un strat de material pulverulent ce absoarbe aproximativ 93% din lumina solară care cade pe suprafaţa sa şi reflectă abia 7% din această lumină.
Spectrul Lunii este absolut identic cu spectrul Soarelui, la aceeaşi īnălţime zenitală, īnsă mult mai slab. Nu prezintă nici o linie proprie. Nu există vapori de apă. Acest spectru este un argument, īn plus, īmpotriva existenţei unei atmosfere oarecare īn jurul Lunii. Ca urmare, Luna este un corp ceresc fără viaţă.
Iată care sunt cīteva consecinţe ale inexistenţei atmosferei lunare, cīt şi a slabei reflectări a luminii de către solului său.
- Cerul văzut de pe Lună este cu totul negru, iar stelele se văd ziua tot atīt de bine ca şi noaptea.
- Soarele este văzut acolo cu protuberanţe şi coroană.
- Umbrele pe Lună sunt negre şi ascuţite şi ceea ce se află īn umbră nu se poate vedea deloc.
- Nici un fel de sunet nu se poate auzi pe Lună.
- Scoarţa Lunii nu este supusă nici unui fel de eroziune.

Pe Lună nu există roci sedimentare, există doar roci cristaline.
Relieful lunar este foarte frămīntat. Pe aproximativ jumătate din suprafaţa Lunii se īntind mările, care sunt depresiuni īntinse (evident, lipsite de apă) cu o suprafaţă aspră de culoare mai īnchisă şi mai puţin accidentată. Se apreciază că mările sunt alcătuite din roci bazice şi ultrabazice.
Suprafaţa mărilor, ca a īntregii Luni, a fost determinată şi de căderea meteoriţilor sau a micrometereoţilor, care, īn general, au format stratul poros de culoare mai īnchisă.
Īn spaţiile dintre mări se īntind lanţuri muntoase, care au un relief neregulat. Vīrfurile munţilor sunt mai puternic luminate, deci apar īntr-o culoare albă. Vīrfurile muntoase situate īn apropierea mărilor aruncă umbrele lor pe īntinderea mărilor, ceea ce permit măsurarea īnălţimii lor.
Munţii lunari sunt, īn general, mai īnalţi decīt munţii tereştri, probabil şi din cauza lipsei eroziunii. Munţii lunari poartă nume date după munţii tereştri: Alpi, Apenini, Caucaz etc.
Pe suprafaţa Lunii se găsesc numeroase cratere, asemănătoare craterelor vulcanilor tereştri. Cratere se găsesc pe toată suprafaţa lunară, dar ele sunt mai numeroase īn regiunile muntoase. Craterele poartă numele savanţilor astronomi, precum Copernic, Kepler, Tycho, Arhimede etc. Craterele lunare au dimensiuni mult mai mari decīt cele terestre, diametrele lor variază de la 1 km la 230 km, iar adīncimile īntre 3000 - 7000 m.
Craterele au forma unor bazine circulare şi sunt īnconjurate de un fel de ziduri uriaşe. Aceste ziduri au panta exterriară mai lină, descrescīnd pīnă la platoul īnconjurător, iar panta interioară mai mare şi īn trepte, pīnă la fundul bazinului. Fundul craterelor sunt, de regulă, sub nivelul platoului exterior. Pe fundul craterelor se ridică, uneori, piscuri centrale conice. Craterele sunt īnghesuite unele īn altele iar craterele mai mari conţin īn interior alte cratere mai mici.
Formarea reliefului lunar este o problemă controversată. Una dintre ipoteze este aceea vulcanică, susţinută şi de forma craterelor asemănătoare cu craterele vulcanilor tereştri. Unele cratere lunare sunt aşa de mari īncīt s-a preferat denumirea lor de circuri.
O altă ipoteză este cea meteorică. Conform acestei ipoteze, căderea meteoriţilor mari ar produce o adevărată explozie care ridică şi proiectează īn toate direcţiile materialele de la suprafaţă.
Pe Pămīnt există cratere meteorice īn Siberia şi īn Arizona. Craterul Meteor din Arizona are diametrul de 1200 m şi adīncimea de 40 m. Numărul mic al craterelor meteorice terestre se explică prin aceea că meteorii explodează la intrarea lor īn atmosferă cīt şi prin eroziunea sau sedimentaţia care duc la dispariţia celor formate.
Din cauza lipsei atmosferei pe Lună suprafaţa sa este supusă direct radiaţiei cosmice. De aceea, īn straturile superficiale, de pīnă la 20 cm adīncime, se pot forma izotopi radioactivi ai hidrogenului H-3, tritiu. Cu toate acestea, radioactivitatea suprafeţei lunare nu este atīt de mare īncīt să aibă efecte biologice nocive.
[326]
Top
Cuprins
Index Texte Matematică Astronomie Muzică Imagini Rebus Şah Jocuri Sport Sondaje Radio Diverse Forum Contact Calendar